Dimineata de toamna

In dimineata aceea ,desi imi suna alarma,ma ridic si o sting....adorm la loc....am uitat de tot , inclusiv de nenorocitele alea de pagini ce ma privesc sfidatoare de pe birou.Nu-mi pasa nici macar ca am atat de mult de munca..de telefonul care probabil a sunat de atatea ori..Imi aduc aminte vag de niste episoade ce ma urmaresc de prea multe zile. Ce naiba ? Am visat sau chiar s-a intamplat?
Imi suna telefonul . Fug sa ma spal pe ochi si sa-mi beau cafeaua.CAFEA!e tot ce am nevoie...de parca licoarea asta mi-ar umple fiecare gol din suflet.Defapt..ce gol?Brusc,toate relele au disparut .. Ma ridic si ma privesc in oglinda.Dar asta nu sunt eu ! Imi stralucesc ochii,imi tremura glasul , sunt mai frumoasa,mai fericita.....Deci n-am visat. 
Alerg inapoi in camera si-l privesc.Raman acolo impietrita si-l privesc...Il contemplez.Parca e un copil cand doarme...Incerc sa nu ma gandesc la nimic si sa ma bucur de ce se intampla. Dar cum ? Stiu clar ...minunea asta n-o sa tina mai mult de cateva saptamani.Asa e mereu,asa e el ..Deschide incet ochii si-mi spune sa dorm ... nu poate sa doarma daca ma uit la el ...Zambesc..cred ca e prima oara cand tremur de fericire.Nu stie de cate ori am visat la clipa asta...Eu disperata de o alinare il cred, il cred si sunt fericita ca ma vrea…  Si timpul se deruleaza inainte si inapoi. Clipele se ciocnesc, se bat, se omoara si despart. Si-apoi brusc toate clipele pe care le-am strans intr-o cutie au disparut…