Daisy Summers era o bibliotecara isteata dintr-un mic orasel pe care majoritatea lumii il uitase.La vreo treizeci de ani , cu un trup admirabil pe care de obicei si-l ascundea sub hainele largi aceasta emana mereu un aer de frumusete pur naturala.Astazi purta un pulover a carui nuanta de roz te ametea si noii sai blugi.Parul aramiu , lung pana in talie iti atragea atentia inca de la prima privire pe care i-o aruncai.Dar in majoritatea zilelor ,aceasta si-l purta intr-un coc simplu ,strans lejer la spate.Fata ii era ascutita , cu pometi inalti si pielea alba .Avea cearcane cenusii in jurul ochilor de un albastru glaciar si oricine ar fi observat cu usurinta o umbra albastruie sub pudra de pe obrazul ei stang.Se pare ca Dumnezeu facuse o fabrica secreta , ascunsa pe undeva , in unul dintre aceste orase pustii ,de unde ieseau , ca scoase din cutie ,femei tipice decorului ce le inconjoara.
Majoritatea timpului si-l petrecea in biblioteca prafuita de la capatul strazii ,in care aceasta lucra.Cunostea fiecare raft si degetele ii tremurau la atingerea unei coperte noi.Memoria sa admirabila o ajuta sa retina preferintele in materie de citit a fiecarei persoane care impingea usa din lemn de stejar ,ce te intampina la intrarea in micul labirint al cartilor.Sau poate ca oamenii nu aveau nimic de admirat la memoria sa . Asta pentru ca cei care treceau pragul bibliotecii erau atat de putini , incat orice om intreg la minte ar fi reusit sa retina aceste informatii.
Suparator, dar acesta era adevarul.In ultimii zece ani ,orasul devenea din ce in ce mai pustiu. Putinii tineri ramasi aici aveau cu totul alte preocupari decat cititul.Asa ca programul ei zilnic era sa se aseze in fotoliul vechi din biblioteca si asteptand posibili clienti , sa devoreze pe nerasuflate cate o carte,tremurand la fiecare intriga ,suspinand atunci cand se regasea in unul dintre personaje si amuzandu-se la fiecare gluma.

Fiecare dintre noi are nevoie sa stie ca intre doua persoane ramane mai mult decat fascinatia inceputului, decat vraja cu care il descoperi pentru prima data pe celalalt, ca nu e totul doar o forma de egoism in doi pe o anumita perioada de timp sau doar obisnuinta de a fi cu "el" sau "ea" pentru ca e mai comod si, sigur, pentru ca e mai putin complicat.
Toate inceputurile sunt magice si au acea stangacie plina de farmec. Ratiunea nu-si are locul in iubire. Amestecul si incoerenta aproape hilara de sentimente, ce compun iubirea, nu au de-a face cu rationalitatea. In asteptarea "lui", treci de la starea de bucurie la cea de timiditate, nervozitate, falsa nepasare, frustare, dorinta, tristete si, din nou, bucurie. In ce consta atractia asta fatala, de te-a tulburat in asemenea masura?! Cuvintele. Cuvintele au o forta a lor care nu trebuie subestimata. Fiecare dintre noi ne lasam vrajiti de cuvinte, de poezia si sentimentele pe care le ascund sau le mascheaza.. Comunicarea creaza acea complicitate jucausa, nedefinita si nevoia de a stii despre el, de a-i dezvalui misterul.. Si se intampla acel ceva, acea bataie de inima mai puternica pe care o ai cand ii intalnesti privirea. Te surprinzi urmarindu-i absorbita gesturile, miscarile. Il vrei in preajma ta si pentru tine. Cine a iubit sau crede ca a iubit, trebuie sa fi trait acele momente de inceput, "penibil-amuzante", cand in prezenta persoanei dorite, emotia te invadeaza si iti rastoarna toata fiinta, toate gesturile, cuvintele. Emotia te incordeaza si ti-e teama ca o sa explodezi, nu te mai recunosti si devii brusc neindemanatica, stangace si zapacita. Incerci sa-ti controlezi miscarile involuntare, aiurite ale trupului si ti-e ciuda pe tine pentru lipsa asta de control, cam neasteptata. Ai impresia ca pana si obiectele din jurul tau se transforma in obstacole, menite sa te incurce si sa te puna in situatii dintre cele mai stanjenitoare. Si tot ce-ti doresti e sa fii tu insati, el sa nu-ti observe incordarea si stangaciile, lucrurile sa se intample normal, firesc. Dar totul te da de gol: tonul si tremurul vocii, transpiratia palmelor, roseata care-ti coloreaza obrajii, gesturile precipitate, mana care nu te mai asculta si varsa cafeaua pe masa, scuzele care accentueaza si mai mult ridicolul situatiei, cuvintele nepotrivite care dintr-odata capata o individualitate a lor, un cu totul alt inteles decat cel dorit de tine. Esti constienta de toate astea, iti impui sa fii mai rationala, mai relaxata, mai detasata. Incet, reusesti sa te desprinzi de incercarea de a-ti controla nervozitatea si observi cu o deosebita placere ca stangaciile tale sunt si ale lui. E o zapaceala reciproca, el simte la fel... Fiecare simtim uneori nevoia unui nou inceput .
Si uite cum Daisy suspina in tacere de dorul unui inceput , unui inceput care candva ar fi putut sa aiba si o continuare, un inceput care fara sa stie nimeni era din ce in ce mai aproape .