Ganduri in miez de noapte

Bărbaţii se tem de sentimente prea profunde, se tem să nu fie constrânşi în vreun fel, se tem de dezvăluiri şi iubiri prea intense, le e frică să se îndrăgostească ca nu cumva să îşi piardă independenţa...Cu toate astea îmi voi deschide inima să vezi ce se ascunde înăuntrul ei, ce am ţinut ascuns , sperând ca într-o zi să îţi pot dărui tot ce e acolo.

   Dacă vei pleca înseamnă că nu a fost nimic niciodată, dar nu voi mai avea regretele care m-au măcinat în ultimul timp când nu ai fost aici...Voi avea altele probabil, dar, măcar, vei şti cum sunt.

   Ȋti spun mereu că nu ştiu ce eşti, nu înţeleg ce vrei şi asta mă înnebuneşte. Ȋntotdeauna am putut să îmi dau seama de ce e în spatele măştilor, am reuşit să desluşesc un om după puţin timp petrecut împreună. Cu tine e altfel, nu ştiu la ce să mă aştept, nu ştiu dacă vrei ceva sau doar îţi face plăcere compania mea, dacă ţi-e dor de mine doar fizic sau ţi-e dor şi atât...

   Ȋntotdeauna am avut senzaţia ca nu m-ai lăsat să mă apropii prea mult de tine, poate de aici şi “răceala” mea, ştiu ca nu eşti un tip căruia să îi placă dulcegăriile prea mult şi mi-e frică să nu te sperie sentimentele mele, să nu îţi par prea siropoasă...

 .Eu zic pasiune, dar e mai mult de atât, infinit mai mult.

   Poate într-o zi o să ne putem descoperi unul pe celălalt, o să ne putem deschide mai mult, făra a ne teme de ceva, niciunul dintre noi...

Mi-e frica...

Mi-e frica de momentul in care o sa realizez ca iubesc ,mi-e frica caci stiu ca o sa fug,stiu ca tu nu o sa ma iubesti,sau poate cel putin nuasa cum as visa eu. Mi-e frica ca nu o sa aflu niciodata ce insemn eu,ca nu o sa stiu defapt daca simti ceva sau nu...Ma tem ca o sa fiu din nou o lasa,ca o sa te indepartez de frica sa nu imi frangi si ce a mai ramas din inima mea. Sunt un copil naiv,ce nu mai crede ca ranile se pot vindeca in timp.Si chiar daca se vindeca,raman cicatrici.As putea eu atat de fragila sa supravietuiesc cu ele?   Mi se pare ca esti intangibil! Mi se pare ca vrem lucruri diferite de la viata.

   Nu am puterea sa te ating,nu am puterea sa te intreb,nu am puterea sa duc toate incertitudinile astea singura mai departe.Nu inteleg ce vrei,ce simti si imi e frica sa ma mai apropii....

   Mi-e atat de ciudat sa vad cum femeia puternica care sunt se face atat de mica in prezenta ta,devenind aproape absenta.   Nu mai stiu cine sunt...

   Sunt atat de slaba,singura,defecta si imi e frica sa iubesc !

Ganduri

Oamenii care iti dau viata peste cap nu bat la usa atunci cand intra in viata ta,intra asa,hotarati,siguri pe ei si fara nici un semn de intrebare legat de ce va urma.Paradoxal,ajungem sa indragim persoane de care am fugit intreaga noastra viata.Sute de oameni iti apar in cale pe strada,in cafenele,cand ninge,cand esti fericita sau trista,dar vrei sau nu doar unele raman in sufletul si mintea ta.Problema cea mai mare cu noi oamenii este ca de multe ori mintea si sufletul isi doresc lucruri diferite,se despart undeva pe drum si-atunci apar complicatiile.
Nici acum nu-mi explic starile prin care trecem noi oamenii,ce are persoana aceea atat de special incat ti-a atras atentia dintr-o mare de oameni si nu ti-ai mai putut lua ochii de la ea?De ce restul oamenilor au devenit simple obiecte,iar cuvintele si gesturile nu te mai asculta?
E cat se poate de simplu defapt...Genul acesta de persoane sunt exceptiile.Una dintre cele mai periculoase arme este simtirea.Raman la parerea mea...atunci cand te indragostesti nu mai ai nici o legatura cu ratiunea.E un amestec de fericire si naivitate.Astazi nu o sa stau sa ma plang de lucrurile care nu-mi merg asa cum trebuie si pentru care pierd timp pretios din viata mea.In general,ajungem sa judecam sentimentul acesta de "iubire",tocmai pentru ca oamenii nu iubesc si nu simt la fel.Nu tocmai diversitatea asta dintre oameni e lucrul ce ar trebui sa ne placa?Nu tocmai asta,faptul ca EL sau EA este altfel,ar trebui sa ne atraga?
Oamenii simt diferit si tocmai asta ii face sa aiba un loc special in viata noastra.Suisurile si coborasurile sunt ceea ce ne apropie pe noi,oamenii.Asa ca...spun si eu ....ti-e draga o persoana?Nu o judeca! Las-o asa cum e ,sa-ti fie draga in totalitate,cu bune si cu rele ! Rareori ajungem sa ne cunoastem si sa ne intelegem pe noi insine,de ce ne asteptam sa o facem atunci cand vine vorba de cei de langa noi? Dorinta de a ii ingradi si schimba pe ceilalti e cea care face relatiile interumane sa se consume.Nu vreau sa se schimbe,ar deveni altcineva,vreau sa ramana asa ,fascinant...complicat...cel ce ma pune pe ganduri....

Femeile sunt proaste

Concluzia mea seaca si fara nici o ezitare este ca oamenii prosti sunt mult mai fericiti.
Pentru voi barbatii care nu va doriti o viata corecta langa aceeasi femeie am un singur sfat:femeile proaste sunt mai usor de imblanzit.Pentru voi,o viata langa o femeie inteligenta ar fi un iad.Ah,caci EA poseda atatea cunostinte de vocabular incat isi poate exprima direct toate nemultumirile.EA stie ca fericirea e intr-o perfecta imbratisare cu dezamagirea,EA stie ca atunci cand apleci capul putin,minti,pe EA o sa o distrugi,caci intreaga ei viata a visat la ceva mai mult.
Femeia e diversa,diverse sunt deci si metodele sale de a iubi.Mai devreme sau mai tarziu toate trecem prin momente in care suntem proaste.

Femeile au prostul obicei de a fi prea femei si darul de a iubi nenorociti. Femeile simt si atunci isi ascund in genti logica si pornesc la drum neghidate.Femeile  isi asculta doar sufletul,dar nu mai vad noroiul prin care se taraie atunci cand se milogesc in fata unuia.Femeile sunt uneori proaste,si da...alea proaste isi merita soarta de nefericite! Cine mama noastra de femei ne pune sa ne indragostim de cine nu trebuie si sa ne agatam fiecare clipa de fericire in bratele lui?De cele mai multe ori ne facem rau singure cu mana noastra si-apoi ne plangem zile intregi ca suntem triste!

Conteaza doar cum ne slefuim caracterul.O femeie inteligenta este proasta pana in momentul in care isi da seama ca mai jos de atat nu poate sa cada.Se ridica si devine din ce in ce mai puternica,independenta si frumoasa.Problema e ca devenim din nou proaste atunci cand ne indragostim din nou,atunci cand povestea din mintea noastra nu prinde aripi si in realitate,suntem proaste atunci cand ne indragostim si vrem sa daruim totul.Proastia asta izvoraste din prea multa bunatate si vulnerabilitate.Suntem proaste pentru ca inca mai credem in oameni.

Si-mi pare rau daca am fost prea dura,daca te deranjeaza cuvantul "proasta",inlocuieste-l cu "trista"

Despre viata si cum ne dezamagim pe noi insine

Mi-am vandut si de data asta gandurile si sperantele.M-am grabit...Unii oameni trec atat de repede pe langa noi si nici macar nu apucam sa ii cunoastem.Altii raman acolo si totusi ne lasa undeva orbiti de mirare,atunci cand isi dau masca jos.Solutia perfecta? Sa  nu ai asteptari niciodata ,de nici un fel,pentru ca astfel sa nu ajungi sa fi dezamagit.Cel mai sufocant lucru?Atunci cand ajungi sa fii dezamagit de tine insuti!
Dezamagirea se citeste pe chip,iar eu nu sunt o persoana care reuseste sa isi ascunda sentimentele.Astazi,o persoana draga mie si care ma cunoaste de atata timp mi-a spus ceva ce m-a facut sa tremur din fiecare incheietura.
Te vad atata de abatuta si nu esti tu.  Imi placea cum iti zambeai singura in oglinda si cum erai fericita toata ziua. Nu aveai parca o grija. Acum zici ca toate grijile ti s-au adunat pe chip! Imi este trist sa te vad asa si as fi in stare de orice sa te vad ca inainte.
Mi-e dor sa te vad dansand singura prin casa.. uitandu-te in oglinda fara sa conteze cine te vedea.. Aveai calitati si profitai de ele… iubeai si aveai o sete nebuna de cunoastere.
Iubesc oamenii care simt odata cu mine!Oamenii care imi citesc sentimentele si ma ajuta sa le infrunt!
 Toate te misca intr-un fel sau altul, te zguduie, te cutremura,te ard, te macina, te fac sa simti ca traiesti, sa simti ca esti viu. Dar dezamagirea? Cu ea e o altă poveste… Pe cat de mult te misca celelalte, pe atat te amorteste ea. Nu-ti rostogoleste lacrimi mari pe obraz, nu-ti strange inima in gheara durerii, nu-ti impunge pielea cu mii de ace, nu-ti face capul sa zvacneasca, nu-ti inmoaie picioarele. Cel mult iti picura pe limba un gust usor amarui, in timp ce te tintuieste in loc, iti fura graiul si-l transforma intr-un lung oftat, scos fara voie din strafundurile plamanilor si fiintei tale. Si tot timpul asta, tu te afli intr-o stare de amorteala generala, in care nu simti nimic, de parca ai fi oprit sentimentele apasand pe un buton rosu. Dezamagirea e fada, incolora si inodora si tu devii la fel cand esti cuprins de ea.Cel mai greu este cand esti dezamagit de tine insuti !

"Vorbim maine" si gesturi marunte

Astazi am ales sa vorbesc despre niste cuvinte ce aparent sunt banale,dar care totusi ascund atatea sentimente."Vorbim maine." Nu stiu despre voi,dar mie aceste simple doua cuvinte imi aduc atata liniste in suflet si imi transmit atat de multe.Desi siguranta este un ideal.Ea nu exista,este defapt sentimentul de liniste,increderea pe care cineva ti-o da ,adapostul de pericol.Nimeni nu va putea trai vreodata siguranta deplina si totusi traim...
Consumam atata energie incercand sa evitam pericolele si situatiile neplacute incat ne pierdem cate putin din frumusetea vietii.Si totusi...exista persoane care reusesc sa ne ofere acest sentiment de liniste,atat de placut si atat de necesar pentru fericirea noastra.Suntem oameni si simtim orice nimic,orice fir de praf de stele ce ne face sa stralucim in fata celor dragi noua."Vorbim maine " ma face sa fiu sigura ca cei dragi o sa fie si maine acolo,neclintiti de langa mine,gata sa imi faca zilele mai frumoase si sa ma ajute sa trec mai usor peste toate.Am fost judecata de atatea ori ca dramatizez situatiile si ca uneori,parca aleg sa fiu trista,dar astazi realizez ca noi,oamenii ce simt intens,simtim si fericirea de zece ori mai puternic decat ceilalti.Pe mine orice gest marunt ma face sa zambesc.Mereu voi observa si voi aduna aceste fapte simple,ce vin din adancul sufletului.
Ma intreb cati dintre barbatii de azi mai stiu sa faca gesturi simple care spun “insemni ceva pentru mine”? Cati dintre noi stiu sa mai daruiasca un zambet celui drag? Un zambet adevarat, din tot sufletul, nu o grimasa fortata. E vorba defapt de ambele sexe. Cu totii am uitat sa daruim. Stim numai sa pretindem, nu sa si oferim macar o mica parte din ceea ce asteptam de la cel de langa.
Si celui mai dur barbat i se inmoaie sufletul cand gaseste in buzunarul hainei un biletel scris de mana strecurat de iubita si care spune simplu “ma gandesc la tine”. Si celei mai puternice femei i se ivesc lacrimi de duiosie atunci cand iubitul ii trimite flori. Cui nu i-ar placea ca-n mijlocul unei zile oarecare, de la celalalt capat al firului, o voce draga sa-i spuna “vroiam doar sa-ti aud glasul”? Sunt lucruri simple, “maruntisuri” care ne fac sa simtim ca inca mai suntem umani.Hai sa invatam sa daruim maruntisuri din nou!