De ce aleg barbatii femeile superficiale in locul celor ce chiar au ceva de spus? Aceasta este intrebarea ce ne-a fulgerat mintile noastre complicate de femei macar o data in viata...
E simplu.Banal chiar,ele nu au nimic de reprosat,nu stiu sa puna intrebari,nu stiu sa lupte,sa se macine,sa iubeasca.Ele nu cicalesc,nu dau din gura mereu,nu au asteptari si se multumesc cu putin. Pe cand o femeie normala e greu de inteles,e rea,se contrazice,geloasa,rasfatata,se-alinta,te cearta,se supara,iti zambeste si toate astea o fac atat de greu de inteles si de pastrat.Ma-ntreb ce e in mintea voastra a barbatilor?Probabil tipul acesta de alegere il faceti din comoditate,din siguranta ca oricum nu o sa va atasati,oricum nu o sa aveti pentru ce sa va luptati sau pentru ce sa suferiti.
O femeie superficiala nu-si doreste prea multe de la viata,ea nu viseaza,ea nu stie sa simta.....
O femeie superficiala e mult mai usor de multumit.Acesta sa fie oare motivul?
Astazi unul dintre cititorii mei mi-a pus o intrebare ce m-a lasat putin pe ganduri:"Prin ce treci? Caci uneori prin ceea ce scrii pari prea complexa." I-am raspuns aparent banal,dar dupa mine acest raspuns e de o complexitate nemaiintalnita:''Prin viata!".
Trecem prin viata si asta ne este de ajuns.Nu stiu altii cum sunt,dar eu interpretez fiecare intamplare,fiecare gest,analizez,imi pun intrebari,gandesc,ma zbat,ma lupt,ma chinui.Si da,uneori mi-as dori sa pot sa fiu mai superficiala!
Raspunsurile la intrebarile vechi,nasc intrebari noi.Nimic nu este clar,nimic nu ne va multumi.Suntem oameni si tocmai zbuciumul acesta interior e ceea ce ne caracterizeaza.Dumnezeu ne-a lasat cel mai mare dar : acela de a gandi,de a ne indoi,de a ne pune intrebari,a ne constientiza soarta,a ne asuma prezentul cu luciditate.Si-atunci , de ce sa nu exploatam acest dar la capacitatea sa maxima?
Trec prin viata.Prin asta trec,in caz de mai e cineva ce se intreaba.Trec prin ceea ce treceti si voi,dar fiecare dintre noi intelege evenimentele din viata in mod diferit.
Cred ca astazi ma surprind pe mine..Am ajuns la o singura concluzie: Sunt fericita si atata timp cat o sa deschid ochii dimineata , asa o sa raman.Doamne,cate lucruri de care te poti bucura exista in aceasta lume!Si cata bucurie ca in fiecare zi primim o noua sansa de a le admira,o noua sansa de a deveni mai buni,de a iubi , de a creea.Suntem tentati sa credem astazi ca viata noastra se va sfarsi doar pentru ca unele persoane nu mai vor sa faca parte din ea.Fals,maine te vei trezi cu bucurie in suflet!Caci nu poti tine langa tine persoane ce nu-si doresc acest lucru si daca nu si-l doresc,inseamna ca nu nutresc nici un fel de sentiment pentru tine.Simplu.Clar.Iremediabil.Daca tu simti intr-un anumit fel ,nu inseamna ca si ceilalti trebuie sa o faca la fel ca tine.Tocmai asta ne face atat de speciali:diversitatea.
Oricat m-ar rani unii oameni,iubesc sa traiesc si nimic nu poate schimba acest lucru.Deci,pentru cei care inca mai credeti ca sunt din nou la pamant,ca nu-mi gasesc din nou respiratia.Guess what.. sunt intreaga,de piatra,nu simt nimic....ba chiar sunt mai puternica,mai pregatita sa infrunt tot ce imi iese in cale,mai suspicioasa,mai neincrezatoare in ceea ce numim noi oameni,ingramadiri de haos si de incertitudine,caci asta suntem! Poate mai bine traim nefericiti in singuratatea noastra ,decat in doi,dar sa nu primim nici macar jumatatea din iubirea pe care o oferim, inapoi.
E clar.Nu poti sa faci un om sa te iubeasca,indiferent de cat de multa dragoste ai simti tu pentru el.PUNCT.
Ambitia te ajuta,orgoliul te distruge.Ambitia si orgoliul,lucruri ce sunt des confundate.Singura stare catre care ne poarta orgoliul este singuratatea, in nici un caz demnitatea sau senzatia ca suntem superiori celorlalti.Orgoliul este primul personaj negativ in viata unui cuplu de exemplu.Functioneaza din umbra si schimba incetul cu incetul intreaga personalitate a unui om.Cand vorbesc despre orgoliu am impresia ca vorbesc despre toata lumea,inclusiv despre mine.Si eu fac parte din pacate din aceasta categorie a orgoliosilor,dar cel putin incerc sa imi dozez acest sentiment in functie de evenimentele la care sunt nevoita sa particip.Ce ne-a adus noua oamenilor orgoliul?Orgoliul nu aduce decat singuratate,frustrari si regrete.Este acela care va cauta mereu vinovati in cei ce sunt aproape,care va spune mereu : nu e vina mea sau vina mea e mai mica decat a celulilalt.Orgoliul distruge omul din noi si ne aduce defapt tocmai pe noi intr-o stare de lupta continua,intr-o stare de degradare.
Acum pune-ti intrebarea.Ce ti-a adus orgoliul in afara de singuratate,standarde false,incapatanare si egoism? Mie stiu ce mi-a adus...Ramane sa realizezi si tu si sa nu te imbolnavesti de prea mult orgoliu.
Respir…E dulce pielea ta. Privesc traiectoria degetelor tale care imi descrie mangaierea perfecta. Oftez…dorul se desprinde in mii de imagini cu tine. Strig…ecoul se pierde in imbratisarea trupurilor noastre. Mana mea se intalneste cu a ta. Se inclesteaza trosnind aerul dintre ele. Ma uit la tine…unde ti-e privirea? Ma gandesc la tine…unde ti-a fugit gandul?
Desenez amintiri .Ma joc cu timpul. Infloreste zambetul pe buzele mele. Esti aici. Totul revine la normal. Traiesc. Ochii imi sclipesc ,complici tacuti ai visului meu.
Ne petrecem intreaga viata ,incatusati de o mare frica:aceea ca vom pierde persoanele dragi noua.Pierdem. Zi de zi, clipa de clipa. Ce anume?.Pierdem secunde pe care nu stim sa le apreciem,persoane pe care le alungam intr-un moment stupid,persoane pe care le privim neputinciosi cum pleaca sau persoane pe care Dumnezeu decide ca este mai bine sa le ia de pe aceasta lume.Pierdem mereu..
Pierdem ocazii. Zi dupa zi. Pentru ca ne incapatanam sa tinem in noi ceea ce simtim. Si astfel, peste ani si ani, inca traim cu intrebarea ‘ce-ar fi fost daca? Ce-ar fi fost daca i-as fi spus atunci ce simteam…? ” Si odata pierdut, un moment nu mai revine nicicand. Iar daca tu nu ai puterea de a-ti striga dorinta sau temerile, nimeni n-o va face in locul tau. Si astfel, vei ajunge marginit de regrete.
Pierdem atunci cand alegem sa nu iertam, atunci cand purtam ura, ranchiuna.Pentru ca sufletul nostru devine de nerecunoscut...
Pierdem, suferim, dar ne continuam viata. Nu a zis nimeni ca e usor sa fii om, sa iubesti sau sa traiesti ca o jumatate. Nu vom reusi niciodata sa gasim raspunsurile perfecte la intrebarile noastre.Iesirea din limitele vechi inseamna intrarea in alte limite,noi.
Nimeni nu va putea niciodata sa-ti promita ca cei dragi nu vor pleca de langa tine.
Dar tine-i aproape pe cei care au ales sa-ti fie alaturi indiferent de situatie.Asigura-te ca sunt constienti de sentimentele pe care le ai pentru ei.Si cel mai important: nu mai fugi dupa persoane care nu doresc sa cunoasca traseul spre viata ta! Pretuieste-i pe cei care au ales sa transforme viata ta ,in viata voastra.Oamenii pleaca,dar cei care conteaza cu adevarat,mereu vor ramane...
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)