duminică, 21 septembrie 2014

Sa te cunosti...

Inca de mici ne exploram limitele pentru a ne cunoaste.De la o anumita varsta suntem capabili sa spunem ce ne place si ce nu,avem un sistem de valori si de credinte.Suntem unici in complexitatea noastra ,in multilateralitatea noastra si este imposibil sa gasesti doi oameni care sa gandeasca sau sa actioneze la fel in fiecare zi.
 Reactionam diferit fata de persoane diferite,dar in situatii similare.Exista persoane care reusesc sa scoata din noi tot ceea ce este mai bun si altele care din contra aduc la suprafata tot ceea ce este mai rau si mai urat.Si-atunci in ce masura putem afirma ca am ajuns in punctul in care ne cunoastem?Cunoasterea de sine consta in ceea ce este in sufletul nostru sau in ceea ce oamenii din jur ne ajuta sa aducem la suprafata?
 Se spune ca omul ajunge sa se cunoasca cu adevarat numai cand este pus sa se masoare cu obstacolele.
Se cunoaste omul chiar atat de bine pe el insusi?Ce va face in fata obstacolului?Va fugi sau va ramane si il va infrunta ?Fiecare eveniment din viata noastra ne ajuta sa ne cunoastem mai bine,sa ne descoperim esenta ,ascunsa acolo in adancul sufletului nostru.Poate ca in suflet purtam adevarate margaritare despre care nu vorbim niciodata si pe care nu le aratam nimanui.Poate ca nici noi nu stim inca despre ele.
Sa ai puterea sa te accepti asa cum esti:cu bune si cu rele,aceasta este calea catre cunoasterea de sine absoluta.
 Si totusi ,de multe ori raman intrebari.Este posibil oare ca noi muritorii sa ne cunoastem in totalitate?Detinem oare destul timp pe aceasta lume pentru a duce la capat aceasta misiune? Raspunsul sta ascuns in noi si in capacitatea noastra de a ne intelege.

  Cunoasterea si acceptarea de sine este privita ca o forma de renastere.Pentru ca ceva nou si bun sa se nasca,ceva vechi trebuie sa moara.Eu ma cunosc si ma accept pe mine!Dar tu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu