Poveste...

Plouase de curand si inca se mai pregatea sa ploua.Era atat de frumoasa in cenusiul dupa amiezii,iar trecatorii desi alergau incercand sa se apere de ploaie,furau cate un moment in care sa se opreasca si sa o admire.Era trista,iar buzele ii tremurau,era de o tristete magica.
M-am asezat in mijlocul lumii ca sa inteleg mai bine,sa vad tot,sa patrund tot,sa ma umplu de energie.Am nevoie de energie,de lumina si iubirea pe care o emana ceilalti,caci nu mai am putere....Nu mai am putere sa ma lupt cu mine insumi,nu mai am putere sa ma invart in acest cerc vicios din care parca nu mai am scapare.Vreau sa-mi scutur sufletul de tot ce simt,tot ce regret.Simt ca ma topesc de neputinta si ca ma zbat intr-un cerc ce ma sufoca.Am fost intotdeauna o persoana careia i-a fost frica.Surprinzator,nu de tristete,ci de fericire! Poate pentru ca intotdeauna am dat totul si am pierdut totul.Problema mea cea mai mare este ca iti trebuie un curaj nebun ca sa alegi in viata.Fara indoiala,frica mea cea mai mare este frica de fericire.Un paradox in termeni si sensuri..Cum am ajuns sa simt fiori de teama atunci cand ma gandesc la fericire,cum am ajuns sa sufar de aceasta boala naprasnica a sufletului?
Din păcate, atât de mulţi dintre noi au avut parte tocmai de inversul fericirii încât, la un moment dat ne e şi teamă să ne mai gândim la asta. De fiecare dată când am încercat să-i simt aroma am primit lovituri grele. Veneam atat cu bratele ,cat si cu sufletul deschis catre ea apoi.., dintr-o dată, capul imi vajaia, oasele ma dureau si ma zbateam in noroiul în care am fost aruncata.M-am ridicat cu greu,speranta m-a scos din nou afara.Am vazut soarele si i-am multumit ca imi incalzeste sufletul.Dar s-a intamplat din nou.Cerul s-a prabusit peste mine.Si-atunci cum sa nu-mi fie teama de EA,de fericire?
Stau acolo in strada si vantul parca ma cauta,ma arunca in mijlocul unei multimi de oameni nepasatori pe care ii privesc fara sa-mi pese macar.Nu observ nimic atipic in afara de chipul tau ce se izbeste de mine ,parca atat de ireal.Ma agat de aceasta imagine cu disperare si te privesc...te privesc rece, puternica ,indiferenta ,ca sa-ti arat ca tu m-ai invatat sa fiu asa. Mi-arunci inapoi o privire ce urla de orgoliu.Tu n-ai idee cum e sa privesti nepasatoare,cand ti-ai dori sa spui atatea lucruri...Eu pot sa te mint prin deplina tacere,tu poti sa ma minti odata cu fiecare cuvant pe care il rostesti,dar privirile nu mint....Contactul vizual,un lucru atat de periculos si de misterios!Te-ntoarce pe toate partile,te cutremura,iti rastoarna ziua,saptamana sau intreaga viata.Te-ai intrebat vreodata cum poate o privire sa ascunda atatea?
Ok.Respir.Sunt calma sau cel putin imi doresc sa fiu.Inspir.Expir.Inspir.Expir.Te-apropii.Totul se naruie.Nu mai inteleg miscarea.Inspir.Expir.Expir.Inspir.Ma clatin.Nu observi.Zambesti fals.Expir.Expir.Inspir.Inspir.Plamanii mei nu mai fac fata.
Eu nu fug.Eu sunt puternica.Respir.Ma sufoc.Inspir.Expir.Ma zbat.Inspir.Expir.Ma omor singura.Inspir.Expir.Inspir.Expir.M-asez in fata ta si simt cum durerea mea se amelioreaza.