Imi rup sufletul, ca sa nu cumva sa incerc, sa il rup pe al tau.Nu stiu sa mint, la fel cu nu stiu sa te am.Nu stiu sa ma prefac, la fel cu nu stiu sa ti vorbesc in cuvinte „simandicoase”.Nu stiu sa fiu rea cu nimeni dar incep sa fiu din ce in ce mai cruda cu mine insami.
Iarta-ma pentru sacrificiile pe care tu nu le vrei de la mine, pentru cuvintele spuse aiurea, pentru ca in mintea mea, mi-am permis sa-mi doresc sa te schimb sau sa te modelez dupa imaginea „barbatului din vis”.Iarta-ma pentru fiecare clipa frumoasa ce mi-o amintesc cu tine.
Pentru diminetile in care nu voi apuca sa iti spun: buna dimineata; ( asa cum o fac eu acum doar in visele mele); pentru fiecare seara, cand ma gandesc ca tu esti in bratele alteia sau poate doar alaturi de ea… Iarta-ma pentru fiecare lacrima ce o scap cand gandul imi zboara aiurea, la tine.Pentru fiecare cafea de dimineata, pe care o beau singura gandind la tine, pentru fiecare mesaj pe care nu-l mai trimit…
miercuri, 16 ianuarie 2013
marți, 15 ianuarie 2013
Respir
Ok. Respir. Inspir. Expir. Inspir. Expir. Sunt calmă sau cel puțin încerc să fiu. Nu tremur. Îmi ordon mâinilor să nu schițeze nici măcar cel mai mic gest. Privirea încerc să o dirijez și să o fac imparțială. Zâmbetul îl vreau neutru. Îmi aranjez câteva șuvițe rebele.
...
Respir. Inspir. Expir. Calm. Trebuie să fiu cuprinsă de acel calm. Inspir. Expir.
...
Te văd. Totul se năruie. Trupul mi se dezbracă de vlagă, lumea mi se oprește în jur, încep să amețesc. Plămânii nu mai știu mișcarea. Expir. Expir. Inspir. Expir. Mă simt goală. Lacrimile mă părăsesc și ele. Nu conștientizez.Inspir. Inspir. Inspir. Gata! Expir.
Totul este cuprins de o ceaţă densă. Am o dorinţă absurdă să te strâng în braţe. Nu. Mă stăpânesc. Inspir adânc. Mă clatin. Nu observi. Te uiţi la mine şi schiţezi un zâmbet fals.Expir.
...
Nu înțelegi că, de fapt, eu nu fug. Doar simt cum mă prăbușesc și încerc să fiu la fel de puternică. Doar tu poți fi așa. Nu e corect. Expir. Expir. Inspir. Îți dau drumul. Fugi. Te văd cu colțul ochiului cum te întorci cu privirea. Dar nu ai puterea să rămâi. Ești laș. Fugi. Inspir.
...
Expir. Nu pot să inspir. Mă sufoc .Mă zbat. Mă omor singură. Nu,nu. Tu mă omori. Inspir într-un final. Mă prăbușesc și mă las greu pe scaun. Simt cum durerea se ameliorează. Expir. Inspir.
...
sâmbătă, 12 ianuarie 2013
Prolog roman
Stăteau pe canapeaua din sufragerie , capul lui se odihnea pe picioarele ei , iar ea îi mângâia încântată părul.Era relaxat şi liniştit. Păstra o urmă de zambet în colţul drept al gurii ;fuma una dintre ţigările sale favorite , din cele ce au gust ca toate celelalte ,din punctul ei de vedere,doar că acestea au avantajul de a îţi lăsa buzele dulci.Şi-a ridicat ochii negrii şi înlăcrimaţi de la fum către ea şi a întrebat-o daca totuşi vrea ,ea cea care se laudase cu cinci minute în urmă ca a renunţat de ceva vreme la fumat. I-a spus ca da ,aşa că el a ridicat mâna;a avut o idee mai buna :s-a aplecat spre mâna lui ,a cuprins ţigara cu buzele,făra să îi atingă degetele şi a tras un fum.I-a placut sa-i simtă degetele fremătând atât de aproape de buzele sale.
Au împărţit canapeaua în acea seară.Prin fereastra deschisă ,pătrundea odată cu vântul mirosul de asflat umed.În cameră era semiîntuneric ,iar ei puţin aplecaţi în faţa îşi priveau chipurile ce se conturau în lumina slabă a oraşului ce învaluia sfioasă încaperea.
S-a ridicat brusc si cu un zambet destul de inghetat a asezat o carte veche pe biroul din lemn de nuc , din coltul camerei .Pasii greoi si hotarati I s-au indreptat spre usa si fara sa priveasca in urma , a disparut intr-o adiere de fum albastru.
Femeia , cu inima golita si sufletul ros de regrete ,si-a asezat capul pe bratele fotoliului .Inca ii ardeau in minte promisiunile facute de el .Cuvintele I se rataceau in dara de fum , iar vocea ii tremura usor .
-Cat de naiva sunt !
Ajunsese la aceasta concluzie de multe ori , si totusi , suna atat de dur spusa cu voce tare.Se ridica incet,clatinandu-se si isi cerceta chipul in cea mai apropiata oglinda, cautand parca o urma de cunoscut.In zadar insa , chipul care o privea din oglinda nu mai era de mult timp al ei .Fata ii era palida , cu o tenta cenusie bolnavicioasa ,iar parul lipsit acum de orice stralucire , ii cadea in valuri pe umerii dezgoliti.Gura I se misca ,dezvelind dantura sa aproape perfecta , insa din ea nu reusea sa mai evadeze nici un sunet. Se prabusi la capatul fotoliului si ridica apoi privirea, Ceasul de pe birou ticaia linistit .Pentru prima oara ,observa cat de trista era casa ei .In toti acesti ani nu facuse nimic in ea.Tinuse murdaria sub control , insa din pacate , nu putea controla mirosul de casa nelocuita ce ii invada narile de fiecare data cand pasea inauntru .Miros care nu putea fi inlaturat ,oricat de mult timp ar fi petrecut cineva in casa.Chipul lui Edward o privea batjocoritor din fotografia de pe birou. Era sigura ca daca el ar pati ceva astazi,multi l-ar uita cu usurinta. Provocase prea multe furtuni pe unde trecuse ,cutremurase prea multe vieti .Multi , insa nu si ea . Ea avea amintiri frumoase legate de Edward.Ce-I drept uneori fusese greu sa le adune ,dar cu toate acestea ele erau inca acolo.
Brusc simti o ura nemarginita pentru locul pe care cei doi il numeau candva “ acasa “ . Lacrimile incepura sa ii siroiasca pe obraji .Lua fotografia, o scoase cu grija din rama si o rupse in bucati marunte ,incepand apoi sa devasteze incaperea.
Deschise larg sertarele si dulapurile,rasturnandu-le continutul pe jos, napustindu-se asupra lor cu mainile sale firave ,dar care se dovedeau acum atat de puternice.Isi indrepta apoi atentia asupra pernelor de pe canapea , pe care le transforma fara regret intr-o mare de puf alb.Nu vedea si nu auzea nimic in jurul sau ,distrugea totul de parca ar fi fost un robot.Cand in sfarsit se linisti ,isi aseza capul pe covorul din mijlocul incaperii .Timpul si spatiul capatasera cu totul alte dimensiuni, iar Daisy privea linistita in gol.Genunchii ii intepenisera ,iar ochii incepura sa distinga cu greu detaliile camerei.Dupa ceva vreme auzi pasi grabiti pe scari si soneria rasuna in intreaga casa.
Stomacul I se stranse brusc si se ridica plina de teama . O usoara senzatie de ameteala o facu sa fie si mai nesigura si sa se clatine .
Cap 1. Fascinantul inceput
Daisy Summers era o bibliotecara isteata dintr-un mic orasel pe care majoritatea lumii il uitase.La vreo treizeci de ani , cu un trup admirabil pe care de obicei si-l ascundea sub hainele largi aceasta emana mereu un aer de frumusete pur naturala.Astazi purta un pulover a carui nuanta de roz te ametea si noii sai blugi.Parul aramiu , lung pana in talie iti atragea atentia inca de la prima privire pe care i-o aruncai.Dar in majoritatea zilelor ,aceasta si-l purta intr-un coc simplu ,strans lejer la spate.Fata ii era ascutita , cu pometi inalti si pielea alba .Avea cearcane cenusii in jurul ochilor de un albastru glaciar si oricine ar fi observat cu usurinta o umbra albastruie sub pudra de pe obrazul ei stang.Se pare ca Dumnezeu facuse o fabrica secreta , ascunsa pe undeva , in unul dintre aceste orase pustii ,de unde ieseau , ca scoase din cutie ,femei tipice decorului ce le inconjoara.
Majoritatea timpului si-l petrecea in biblioteca prafuita de la capatul strazii ,in care aceasta lucra.Cunostea fiecare raft si degetele ii tremurau la atingerea unei coperte noi.Memoria sa admirabila o ajuta sa retina preferintele in materie de citit a fiecarei persoane care impingea usa din lemn de stejar ,ce te intampina la intrarea in micul labirint al cartilor.Sau poate ca oamenii nu aveau nimic de admirat la memoria sa . Asta pentru ca cei care treceau pragul bibliotecii erau atat de putini , incat orice om intreg la minte ar fi reusit sa retina aceste informatii.
Suparator, dar acesta era adevarul.In ultimii zece ani ,orasul devenea din ce in ce mai pustiu. Putinii tineri ramasi aici aveau cu totul alte preocupari decat cititul.Asa ca programul ei zilnic era sa se aseze in fotoliul vechi din biblioteca si asteptand posibili clienti , sa devoreze pe nerasuflate cate o carte,tremurand la fiecare intriga ,suspinand atunci cand se regasea in unul dintre personaje si amuzandu-se la fiecare gluma.
Fiecare dintre noi are nevoie sa stie ca intre doua persoane ramane mai mult decat fascinatia inceputului, decat vraja cu care il descoperi pentru prima data pe celalalt, ca nu e totul doar o forma de egoism in doi pe o anumita perioada de timp sau doar obisnuinta de a fi cu "el" sau "ea" pentru ca e mai comod si, sigur, pentru ca e mai putin complicat.
Toate inceputurile sunt magice si au acea stangacie plina de farmec. Ratiunea nu-si are locul in iubire. Amestecul si incoerenta aproape hilara de sentimente, ce compun iubirea, nu au de-a face cu rationalitatea. In asteptarea "lui", treci de la starea de bucurie la cea de timiditate, nervozitate, falsa nepasare, frustare, dorinta, tristete si, din nou, bucurie. In ce consta atractia asta fatala, de te-a tulburat in asemenea masura?! Cuvintele. Cuvintele au o forta a lor care nu trebuie subestimata. Fiecare dintre noi ne lasam vrajiti de cuvinte, de poezia si sentimentele pe care le ascund sau le mascheaza.. Comunicarea creaza acea complicitate jucausa, nedefinita si nevoia de a stii despre el, de a-i dezvalui misterul.. Si se intampla acel ceva, acea bataie de inima mai puternica pe care o ai cand ii intalnesti privirea. Te surprinzi urmarindu-i absorbita gesturile, miscarile. Il vrei in preajma ta si pentru tine. Cine a iubit sau crede ca a iubit, trebuie sa fi trait acele momente de inceput, "penibil-amuzante", cand in prezenta persoanei dorite, emotia te invadeaza si iti rastoarna toata fiinta, toate gesturile, cuvintele. Emotia te incordeaza si ti-e teama ca o sa explodezi, nu te mai recunosti si devii brusc neindemanatica, stangace si zapacita. Incerci sa-ti controlezi miscarile involuntare, aiurite ale trupului si ti-e ciuda pe tine pentru lipsa asta de control, cam neasteptata. Ai impresia ca pana si obiectele din jurul tau se transforma in obstacole, menite sa te incurce si sa te puna in situatii dintre cele mai stanjenitoare. Si tot ce-ti doresti e sa fii tu insati, el sa nu-ti observe incordarea si stangaciile, lucrurile sa se intample normal, firesc. Dar totul te da de gol: tonul si tremurul vocii, transpiratia palmelor, roseata care-ti coloreaza obrajii, gesturile precipitate, mana care nu te mai asculta si varsa cafeaua pe masa, scuzele care accentueaza si mai mult ridicolul situatiei, cuvintele nepotrivite care dintr-odata capata o individualitate a lor, un cu totul alt inteles decat cel dorit de tine. Esti constienta de toate astea, iti impui sa fii mai rationala, mai relaxata, mai detasata. Incet, reusesti sa te desprinzi de incercarea de a-ti controla nervozitatea si observi cu o deosebita placere ca stangaciile tale sunt si ale lui. E o zapaceala reciproca, el simte la fel... Fiecare simtim uneori nevoia unui nou inceput .
Si uite cum Daisy suspina in tacere de dorul unui inceput , unui inceput care candva ar fi putut sa aiba si o continuare, un inceput care fara sa stie nimeni era din ce in ce mai aproape .
Ganduri despre fericire
E ciudat ce mult inseamna lucrurile simple.Viata e construita din lucruri simple.Daca stii sa apreciezi simplitatea atunci stii ce inseamna fericirea,fericirea unui moment simplu.Sa imparti momente simple cu persoanele pe care le iubesti.Sa bei o cafea si sa-l asculti pe cel de langa tine,sa asculti si ceea ce nu-ti spune,sa-i asculti tacerea,sa-i intelegi gesturile,fara a pune macar vreo intrebare.
Iubesc apropierea asta dintre suflete.E lucrul ce ma face fericita zi de zi.Afectiunea pe care o simti pentru cineva,afectiune ce nu poate sa fie explicata si nici macar nu trebuie .
Sa visezi e-un alt motiv ce te poate face fericit.Ne inchidem in lumea noastra plina de speranta si visam.Speranta si credinta sunt singurele lucruri cu care ne hranim sufletul in momentele cele mai grele.
Fericirea este inauntrul nostru,trebuie doar sa o cautam.Sa incercam sa ne bucuram de fiecare moment din viata noastra ,sa dam valoare acestor momente si sa le pretuim.Sa ne bucuram de persoanele de langa noi,de parinti pe care inca ii mai avem aproape,sa aratam celor din jur iubirea si respectul nostru.Fericirea inseamna sa daruiesti,sa impartasesti cu ceilalti.
Sa incercam sa fim recunoscatori pentru lucrurile pe care le avem,sa nu pierdem nici o ocazie si atunci vom deveni cu adevarat fericiti.Sa nu ne fie frica de drumul catre fericire ,de alegerile din viata noastra.
Si totusi numai tu stii ce inseamna fericirea pentru tine si cum poti sa faci sa ajungi mai repede la ea.
Iubesc apropierea asta dintre suflete.E lucrul ce ma face fericita zi de zi.Afectiunea pe care o simti pentru cineva,afectiune ce nu poate sa fie explicata si nici macar nu trebuie .
Sa visezi e-un alt motiv ce te poate face fericit.Ne inchidem in lumea noastra plina de speranta si visam.Speranta si credinta sunt singurele lucruri cu care ne hranim sufletul in momentele cele mai grele.
Fericirea este inauntrul nostru,trebuie doar sa o cautam.Sa incercam sa ne bucuram de fiecare moment din viata noastra ,sa dam valoare acestor momente si sa le pretuim.Sa ne bucuram de persoanele de langa noi,de parinti pe care inca ii mai avem aproape,sa aratam celor din jur iubirea si respectul nostru.Fericirea inseamna sa daruiesti,sa impartasesti cu ceilalti.
Sa incercam sa fim recunoscatori pentru lucrurile pe care le avem,sa nu pierdem nici o ocazie si atunci vom deveni cu adevarat fericiti.Sa nu ne fie frica de drumul catre fericire ,de alegerile din viata noastra.
Si totusi numai tu stii ce inseamna fericirea pentru tine si cum poti sa faci sa ajungi mai repede la ea.
Regrete...
Pentru toti dintre noi a trai inseamna a regreta. Inevitabil. Poate vreodata nu ne-am comportat exemplar intr-o situatie, cateodata am gresit crunt, iubirile abandonate sau neterminate, toate se strang in manunchiul nostru, snopul nostru vital de regrete. Regretam ca nu am facut uneori mai mult, ca nu ne-am testat limitele, puterile si am ramas la un stadiu socio-emotional nesatisfacator pentru ambitiile si asteptarile noastre. “Puteam mai mult, ar fi trebuit sa fac…”, “ as fi putut fi fericit daca…” Nu cred ca oamenii sunt construiti sa regrete, insa regretele sunt inevitabile precum viata insasi. Traiesti deci vei regreta.
Despre dezamagire
Toate te mişcă într-un fel sau altul, te zguduie, te cutremură, te ard, te macină, te fac să simţi că trăieşti, să simţi că eşti viu. Dar dezamăgirea? Cu ea e o altă poveste… Pe cât de mult te mişcă celelalte, pe atât te amorţeşte ea. Nu-ţi rostogoleşte lacrimi mari pe obraz, nu-ţi strânge inima în gheara durerii, nu-ţi împunge pielea cu mii de ace, nu-ţi face capul să zvâcnească, nu-ţi înmoaie picioarele. Cel mult îţi picură pe limbă un gust uşor amărui, în timp ce te ţintuieşte în loc, îţi fură graiul şi-l transformă într-un lung oftat, scos fără voie din străfundurile plămânilor şi fiinţei tale. Şi tot timpul ăsta, tu te afli într-o stare de amorţeală generală, în care nu simţi nimic, de parcă ai fi oprit sentimentele apăsând pe un buton roşu. Dezamăgirea e fadă, incoloră şi inodoră şi tu devii la fel când eşti cuprins de ea.
Firimituri de vise
Oricât de intensă ar fi dragostea mea, indiferent de ce aş face sau cum aş face, indiferent de cum i-aş vorbi sau cum aş tăcea, dacă aş face sau nu sacrificii, niciodată nu vom fi îndeajuns de buni unul pentru celălalt... Mi-a luat timp să realizez, dar niciodată nu voi fi ceea ce îşi doreşte aşa cum nici El nu va fi vreodată ceea ce visam. Și nu vreau să se schimbe, ar fi altcineva, vreau doar să rămână aşa...fascinant, pasiunea mea, iubirea mea neîmplinită. Și nu vreau să mă schimb...nu i-aş mai fi atât de dragă.
Ȋncepând din noaptea asta, fac curat printre sentimente, le încui pe toate cele care mi-au invadat sufletul pe neaşteptate, începând din ianuarie, le ascund de mine, de El, nu le mai vreau. E o bătălie pe care nu se merită să o port, e inutilă si nu face decât să rănescă într-un fel sau altul pe unul din noi.
Renunţ doar la un vis, dar am multe altele pe care să le ating!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)